Uitarea

Uitarea

Uitarea are rolul de a sterge din noi tot ceea ce nu ne este de folos. Daca cineva ne-a suparat, nu e de ajuns sa-l iertam, trebuie si sa uitam ca ne-a intristat. Daca am marturisit un pacat si am primit iertare, nu avem de ce sa ne mai preocupam de existenta lui. El trebuie uitat. Si sunt multe alte lucruri pe care trebuie sa le ingropam prin uitare.

Dar uitarea are si parti negative. De exemplu, ea nu-i mai este omului de folos atunci cand acesta nu mai tine minte sfaturile date de duhovnic. A fi uituc in acest caz, inseamna a confunda starea de boala cu cea de sanatate. Si asa ajungi sa consideri ca nu mai ai nevoie de pocainta. Incepi sa mergi in sens invers, pe un drum care nu duce catre rai.

Sa nu credeti ca uitarea vine o singura data pe an. Ea e precum praful. Se asterne zilnic. Si pentru ca omul nu i se impotriveste cu nimic, ea ajunge sa faca din unele persoane niste oameni care par nascuti ieri. Nu e o nastere care sa bucure, dimpotriva, e una de plans.

Uitarea se atinge si de ceea ce ar trebui sa fie neincetat prezent. Pierdem din vedere ca fata de cei dragi nu putem fi niciodata la trecut. Trebuie sa-i purtam clipa de clipa. Nu amintirea unor imagini cu ei ne arata ca sunt vii in noi, ci perpetuarea trairilor. Faptul ca ai o fotografie cu ei, nu e ceva ziditor. Numai daca sunt asezati in inima noastra, daca ea bate si pentru ei, cei dragi nu ne vor deveni niciodata straini.

Si pe langa alte uitari, se intampla multora sa uite de Dumnezeu. Unii Il uita voit, pentru ca prezenta Sa ii deranjeaza. Altii pentru ca nu L-au simtit niciodata pe Dumnezeu ca fiind Tata.

Daca ni s-ar cere sa mentionam numele celor care nu ne-au dat uitarii, sunt sigur ca pentru multi Dumnezeu ar lipsi. Si asta in conditiile in care El nu poate da uitarii pe nimeni.

Distribuie