PĂRINTELE ACAD. PROF. UNIV. DR. DUMITRU POPESCU A TRECUT LA CELE VEŞNICE PDF Imprimare Email
Scris de pr.Iosif   
Duminică, 26 Iulie 2009 00:00

PĂRINTELE ACAD. PROF. UNIV. DR. DUMITRU POPESCU A TRECUT LA CELE VEŞNICE 

                  Părintele academician Dumitru Popescu, în vârstă de 81 de ani, a trecut la Domnul în dimineaţa zilei de marţi, 10 martie, la Spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti.Vestea trecerii la Domnul a Părintelui Acad. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu ne-a îndurerat pe toţi, preoţi şi credincioşi din cuprinsul Episcopiei Giurgiului.

 

       Eminent dascăl de teologie, părintele profesor a reprezentat timp de peste patru decenii învăţământul teologic universitar românesc, fiind totodată şi un ilustru pedagog al teologiei dogmatice româneşti. Membru de onoare al Academiei Române şi doctor honoris causa al mai multor Universităţi, părintele Dumitru Popescu a modelat sufletele multor generaţii atât de slujitori ai sfintelor altare cât şi ai învăţământului teologic din ţara noastră. Ceea ce particularizează în mod deosebit activitatea didactică şi opera teologică a părintelui profesor Dumitru Popescu este contribuţia pe care a avut-o la avansarea dialogurilor teologice intercreştine şi în acelaşi timp la afirmarea specificului Ortodoxiei universale şi româneşti. Cărţile Sfinţiei Sale, redactate cu acribie ştiinţifică dar şi cu responsabilitatea păstorului de suflete abordează teme de stringentă actualitate. Secularizarea şi globalizarea, postmodernismul şi implicaţiile sale, relaţia dintre teologie şi ştiinţă sunt analizate minuţios, trecute prin filtrul experienţei ecleziale şi reconfigurate în perspectiva unui dialog onest, constructiv. Cei ce i-au audiat cursurile sau prelegerile au putut beneficia de seriozitatea, deschiderea şi trăirea profundă a unuia dintre cei mai importanţi slujitori ai teologiei româneşti.

S-a bucurat de o mare preţuire în cercurile teologice apusene, catolice şi protestante, pentru contribuţiile sale aduse la dezvoltarea dialogurilor teologice, atât în perioada activităţii desfăţurată la Geneva, la Conferinţa Bisericilor Europene, prin participările la numeroase congrese, conferinţe şi simpozioane teologice internaţionale, cât şi prin cursurile pe care le preda anual la Institutul Ecumenic de la Bari din Italia,unde a făcut cunoscută teologia şi spiritualitatea Ortodoxiei româneşti.

Părintele Dumitru Popescu s-a născut pe data de 29 iunie 1929 în com. Călugăreni, jud. Giurgiu, într-o familie preoţească înstărită, tatăl său fiind preotul Gheorghe Popescu, preotul parohiei Călugăreni iar mama sa fiind preoteasa Maria Popescu, casnică. În anul 1948 li s-a confiscat în mod abuziv averea de către statul român, fiind alungaţi din propria lor casă, tatăl părintelui profesor fiind condamnat penal şi suspendat din preoţie până în 1964.

Între 1940-1948 este elev seminarist în cadrul seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti. Între 1948-1955 e obligat să-şi întrerupă studiile din cauza situaţiei grele familiale. Îşi satisface stadiul militar, timp de trei ani, la Şinca-Veche, în jud. Braşov, într-un detaşament de muncă forţată.

Între 1955-1959 este student la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Între 1959-1962 devine doctorandul aceleiaşi facultăţi bucureştene. Între 1962-1964 este directorul Seminarului Teologic din Bucureşti. Între 1966-1967 îşi continuă studiile postuniversitare la Facultatea de Teologie Protestantă din Lausanne, Elveţia. Tot între 1966-1967 studiază şi la Institutul Ecumenic de la Bossey din Elveţia.

Între 1968-1970, cu sprijinul direct al Patriarhului Justinian Marina, studiază la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, Italia, o universitate romano-catolică. În 1972 primeşte titlul de Doctor în Teologie, având specializarea: Teologie Dogmatică şi Simbolică, la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, cu teza: Eclesiologia romano-catolică după documentele celui de al II-lea Conciliu Vatican şi ecourile ei în teologia contemporană. Din comisia de examinare făceau parte Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae şi Prof. Nicolae Chiţescu.
Între 1972-1980 a fost prorector şi rector al Institutului Teologic din Bucureşti. Între 1980-1988, în urma unui concurs, a fost ales Director de Studii la Conferinţa Bisericilor Europene, cu sediul la Geneva, Elveţia. Între 1988-1992 este din nou rector al Institutului Teologic din Bucureşti. Între 1992-1996 a fost decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Pe data de 14 mai 2005 i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Cauza de către Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Între 1998-2007 a predat cursuri de Dogmatică Ortodoxă la Institutul Ecumenic şi Patristic din Bari, de pe lângă Universitatea San Tomaso din Roma, Italia. Din 2001 este membru de onoare al Academiei Române iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat titlul academic de Decan Onorific pentru întreaga sa activitate profesională şi administrativă. Statul român i-a acordat Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer. A fost membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Adunarea Naţional Bisericească şi în Consiliul Naţional Bisericesc.

Părintele Dumitru Popescu a publicat 11 cărţi şi 120 de studii, în ţară şi peste hotare.

Într-unul dintre ultimele interviuri acordate Ziarului „Lumina", părintele profesor ne oferea unul dintre cele mai succinte şi mai sugestive portrete ale celor ce se dedică slujirii Bisericii şi Teologiei ortodoxe: Mă interesează oamenii de calitate, nu cei care nu au nimic cu învăţământul, cu credinţa. Nu vreau să facă teorii abstracte, ci să se fundamenteze pe spiritualitatea şi experienţa Ortodoxiei care îl face pe om să se deschidă către Dumnezeu şi faţă de experienţa întâlnirii cu El.

DUMNEZEU   SA-L  ODIHEASCA  !

sursa:  www.episcopiagiurgiului.ro

Ultima actualizare în Joi, 11 Martie 2010 11:13
 
PAROHIA HULUBESTI DE JOS, Powered by Joomla!; Joomla templates by SG web hosting